Omagiu vietii

Mai am un catel.

Am avut un alt catel.

Am avut mai multi catei. Dar s-au dus.

Ultimul plecat era un " Nisan patru lăbuțe " maidanez pur sange; salvat de pui, de niste copii care-l pusesera cu botul pe jar. La nici doua luni.

Nisan " a plecat " intr-o zi speciala: 11.11.2021 pe la ora 11 ... si aproximativ 11 minute. Cica portal, zic unii care se ocupa cu astrologia.

Printre lacrimile care-mi rascoleau amintirile din suflet a rasarit un gand, o observatie: am avut persoane apropiate, oameni, pentru care nu am avut regrete sau suferinta la nivelul celor indurate pentu acest caine, sau pentru cel dinaintea lui (Lia, o setarita irlandeza). Atat oamenii cat si cateii respectivi s-au dus dupa o perioada de suferinta. Pentru oameni am gasit scuze sa ma bucur (la modul decent) ca au scapat de chinuri, ca s-au intors intr-un plan mai inalt, cu mai putine constrangeri si limitari. M-am impacat cu situatia, chiar daca le-am simtit (si partial inca le mai simt) lipsa. Imi amintesc de zambetul lor, de vorba lor asezata, calda, de interactiunile placute cu mine.

Cu cainii insa ... e JALE ! Ma cutremura amintirea caldurii pielii imblanite a Liei, cand am luat-o de pe masa de operatie si am dus-o in masina, apoi la un loc de veci. Desi au trecut ani, amintirea a ramas vie iar senzatia trezita e proaspata, de parca au trecut doar cateva zile.

Nisan e aceeasi blana iubitoare, acelasi bot cald care venea sa se bage sub mana sau indoitura piciorului, tacut dar radiind caldura si bucuria revederii, chiar daca iesisem din curte doar pentru un sfert de ora.  I-am tinut labuta in mana la ultimele respiratii ...

De ce regretul e cu mult mai mare pentru un animal, necuvantator, care si-a exprimat sentimentele prin sclipirea ochilor si botul umed in cea mai mare parte a relatiei cu mine ?

Cu ce a depasit o fiinta " inferioara ", inaltimea umanitatii, a unei fiinte asemenea mie ?

Sunt eu o ciudatenie, desi sunt un om dintre oameni ?

Sa fie, oare, iubirea neconditionata oferita de un caine, mai inalta ca valoare decat iubirea umana (ma refer la nivel general, nu la exceptii) ?

Este o atitudine de superioritate faptul ca te uiti " in jos " la un animal si asta mangaie orgoliul, in timp ce pe un om il privesti la acelasi nivel cu tine ?

Este un refugiu al omului neadaptat la interactiunile sociale, umane, sa se ataseze de animalute, care sunt mai docile decat oamenii si, oricum, le faci dependente de tine prin hrana si adapost ?

Toate aceste intrebari s-au rostogolit printre respiratii, observandu-le pur si simplu, fara sa le indepartez sau sa ma feresc din calea lor. Mangaiam blana incalzita de soare a lui Nisan, in locul in care il adusesem cu o zi si o noapte in urma, cu labele din dreapta intepenite, fara sa mai poata misca nici gatul pentru a bea apa. Doar respirase si tremurase in acel loc, de durere si neputinta, privind din nemiscare cu un ochi la nivelul solului, ca celalalt avea cataracta de vreo doi ani. Acum era linistit. Pentru totdeauna. Sau poate vesel si zglobiu, in alt plan si in amintirile mele.

Am avut un caine.

Am avut mai multi.

Au ramas bucuriile amintirilor si durerea intrebarilor fara raspuns, de mai sus.

Eu merg mai departe.

A fost unsprezece a unsprezecea ...