Lumina apare

Verbin ratacea pe coasta acelui munte de ceva vreme; pierduse notiunea timpului, iar ceasul si telefonul ramasesera pe noptiera din camera cabanei. Venise aici din dorinta de a scapa de apasarea zidurilor orasului, mai ales pentru a fugi de ganduri si griji. Habar nu avea ca toata framantarea era doar a lui si ca nu putea fugi de ea, nu se putea ascunde nici pe Pamant nici in stele. Ascultase indemnul prietenului sau Șulpan:

• Azi e vineri, iar pana luni nu te da nimeni disparut, ca toti se gandesc doar cum sa se anestezieze, schimband stresul serviciului cu aburul alcoolului sau vacarmul discotecii. Mergi la munte ! Nu-i spusese nimic mai mult, ce ar trebui sa faca sau sa nu faca, ce sa ia cu el sau unde sa mearga.

Dimineata se trezise dezorientat. Simtise mirosul camerei inainte sa deschida ochii. Un miros de lemn lacuit si tesatura de lana. Ceva se miscase in amintirea copilariei lui si identificase acele mirosuri, aducand parca si o adiere de bucurie linistita; parca astepta sa simta si mirosul placintei pregatita de bunica lui, unde-si petrecea o parte din vacante. Dar toate astea trecura ca o adiere, iar mecanismul diminetii instalat in ultimii ani pelua conducerea: ness facut cu apa rece, tigara din ce mai ramasese in pachetul luat aseara... Si in tot acest timp mintea macina intrebari fara raspuns, analiza presupuneri despre oameni si fapte, construia castele de nisip, bazate pe presupuneri despre orice. Fara sa stie prea bine cum, se imbracase cu treningul aruncat in bagaj la plecare, nou nout dar vechi de vreo doi ani. Era prea ocupat ca sa inceapa acel program de miscare, pe care-l tot programa cu asiduitate: gata, de luni incep !

A pornit pe cararea din stanga cabanei, pentru ca-l atrasese stralucirea vesela a Soarelui diminetii, dar dupa cativa pasi uita de tot si continua sa macine iar ganduri. Cand a constientizat locul unde se afla, deja nu se mai vedea nici cabana si nici vreun drum batatorit. Era pierdut ... ca in propria lui viata.

La un moment dat, decise ca isi poate permite o pauza. Nu era nimic in jurul sau de care sa se agate cu ratiunea: sa fac asta sau cealalta, e mai productiv in sus sau in jos, dă mai bine sa o iau la stanga sau ... Pur si simplu era dezorientat ca nu exista cineva in jurul lui sa-l judece sau sa-i induca vreo decizie. Alese un petec de iarba mai uscata de caldura Soarelui si apuca sa respire de doua ori.

• Buna, ma cheama Iganta.

Verbin tresari si se intoarse. Privi faptura feminina ce aparuse langa el fara sa simta cand si de unde venise. Imbracamintea ei era simpla, usor rustica, conturadu-i feminitatea suficient de placut, fara a-l excita totusi. De fapt, ceva din atitudinea ei te invaluia bland, feminin, ramanad intangibila in acelasi timp.

• Cum ai aparut aici ? reusi Verbin sa articuleze.
• " De ce ? " , il corecta ea. Scopul este important, conditiile nu; ele vin de la sine. Tonul ei era linistit, cald, dar avea ceva care te facea sa nu o poti contrazice: poate fermitatea interioara, sau poate logica absoluta a cuvintelor.
• Bine, atunci de ce ? accepta Verbin sa intre in joc.
• M-a rugat Șulpan sa te ajut sa accesezi o sansa. Vrei s-o primesti ?

Verbin ramase perplex. Numele prietenului sau reusise sa-l linisteasca un pic, sa-i creeze confortul a ceva cunoscut, dar spontaneitatea aparitiei femeii si modul ei de a dialoga mai mentineau starea de dezorientare aparuta in plimbarea montana scapata de sub control.

• Nu-mi amintesc sa fi programat ceva cu Șulpan, asa ca nu stiu la ce te referi. Si ce sansa ai putea tu (accentua un pic cu un sentiment de superioritate), sa-mi oferi mie ? se rascoli orgoliul in el, desi cam nesigur.
• Sansa o primesti din partea vietii, nu a mea. Eu doar te ajut sa o vezi si sa o intelegi, continua Iganta cald dar la fel de detasat. Avea un fel de a vorbi atat de deschis, atat de suav, dar concis si direct, ca nu te puteai ascunde cu eschivari invatate in tehnicile de vanzari sau management.
• Adica ... da ... primesc. Verbin era nauc, dar nu cum ratacise mai devreme pe munte, ci intr-un mod nou, necunoscut, care il atragea fara sa-l forteze. Cumva simtea ca e spre binele lui, dar nu-i era clar deloc ce ar fi putut sa urmeze.
• Bine, zise Iganta si se aseza pe iarba langa el, cu gratia si usurinta unei balerine. Mai intai e necesar sa stabilim ce vrei de la tine pentru viata ta de acum.

Verbin trecu peste un milion de stari care-i veneau la pachet, studiate si ajustate pentru a servi functiei lui de conducere, barbat singur, vesnic ocupat si fara viata personala, dar cu stabilitate finaciara si perspective promitatoare. Parca era aruncat intr-o sedinta fulger, foarte importanta, dar pe care nu o convocase el, asa ca nu era prea sigur ce argumente are si pe ce butoane putea sa apese.

• Am un dead line de respectat si furnizorul ..
• Te-am intrebat despre tine pentru tine si nu despre ceea ce faci, reveni Iganta. Cum te-ai descrie daca ai exprima din interiorul tau, modul in care te simti facand ceea ce faci ?

Pentru prima data dupa multi multi ani, Verbin se simti izolat de tot ceea ce-l inconjura si isi aminti cum e sa poti visa la ce-ti doresti cu adevarat, fara sa te intrebi cand, cine si cu ce resurse ar putea sa realizeze implinirea dorintei tale.

( va urma ... candva )