Echilibru

Privind cu detasare, totul este un peisaj. Ma vad miscandu-ma in aceasta lume si inteleg ca lucrurile si evenimentele au un scop doar pentru ca egoul le confera unul. Cel care priveste prin ochii mei doar contempla. Nu cauta ceva anume. Ar putea doar sa traiasca experiente ... adica sa simta cum e sa ... sau atunci cand ...

De ce ar face asta ? De ce ar avea nevoie de asta ? Sau de ce ar alege asta ?

Pentru ca din perspectiva a ceea ce este, experientele cu care se intalneste acum si aici sunt ... palpabile, " adevarate " cu sensul ca sunt traite la modul direct. E ca atunci cand ai fost nascut si crescut la munte si ai vazut marea doar in poze sau filme. Poti asculta ce povestesc unii si altii, poti sa-ti imaginezi apa, prin comparatie cu izvorul ce curge langa casa ta, poti sa-ti imaginezi caldura arzatoare, dar ... nu poti intelege sufocarea de caldura sau cum e sa nu simti fundul apei sub picioare, ci doar valurile care te misca pana iti pierzi orientarea sau pozitionarea in spatiu.

Partea linistita, protectoare a celui ce este in spatele privirii, e ca totul e ' Safe ". Dar cand cel ce priveste uita cine este, atunci panica si neputinta il invaluie, experientele isi arata dimensiunile infricosatoare. E un echilibru foarte precar: daca te situezi in perspectiva celui ce priveste, experientele si trairile devin cumva impersonale, mai putin antrenante. Daca te transpui in experienta si " uiti " cine priveste, emotiile pot atinge paroxismul, atat in extaz cat si in groaza; e ca si cum ai mancat din " pomul cunoasterii binelui si al raului ", dar te-ai suit cu totul in acest copac.

Ce te face sa nu vrei sa cobori din copac ? Sau sa nu poti (temporar) sa dai drumul cracii pe care o strangi in brate cu disperare ?

In primul rand ceilalti care sunt alaturi de tine, pe diferite crengi si care te conving ca altfel nu poti trai, adica viata in afara copacului nu exista.

In al doilea rand, daca ai iesi din acest joc, la un nivel profund stii ca ai redeveni spectator si ai mai vrea sa te joci. Cand te-ai hotarat ca iti ajunge joaca asta, sincronicitatile te ajuta sa-ti amintesti, te ajuta sa dai drumul crengii din brate.

Cand stai in copac, ai nevoie de motivatie, de justificare pentru orice ai alege. In afara copacului esti liber de orice: nu ai nevoi, nu ai preferinte, nu ai asteptari, nu cauti diferente intre pur si impur, sfintenie sau pacat, pentru ca nu au sens pentru tine.

OK, atunci daca in afara copacului totul se simplifica, ce rost are o viata simpla, in care orice se implineste doar daca alegi, in care nu simti greutatea obtinerii unui lucru, nu te face sa fii mandru, sa fii elogiat/apreciat, pentru ca toti sunt asemenea tie: buni, puternici, frumosi, liberi, performanti in orice ?

Ai putea fi oricine sau orice, adica sa percepi orice traire iti doresti, din orice dimensiune, o infinitate de stari, de trairi, de vibratii, de ... orice ai alege sa-ti indrepti atentia si intentia. Adica ai putea fi totul si nimic, in acelasi timp, pentru ca nu ai mai avea un loc in care sa fii si un altul in care sa nu fii, nu ar mai exista ceva care sa-ti apartina si altceva care sa-i apartina altuia. Ai fi ca o solutie de apa cu zahar: peste tot gasesti si apa si zahar, fiecare strop de apa e zahar si fiecare particula de zahar e apa ...

Singura individualitate ar fi doar o constienta care nu ar avea in ce sa se reflecte, sa se contemple, sa se cunoasca.

Care e solutia ?

" Sa traiesti in lume, dar sa nu-i apartii ! "

Sa stii ca esti o constiinta care se manifesta intr-un trup fizic.

Sa intri intr-o experienta doar pentru ca vrei (alegi) sa traiesti o stare, nu pentru ca nu ai incotro.

Sa stii ca oricand poti schimba orice in jurul tau sau in interiorul tau.

Dar ce te faci cu karma, cu astrele, cu psihologii, cu oamenii de stiinta, cu ... starea de neputinta in care te afli aici si acum ?

Pentru ca stiai ca poti ajunge in aceasta stare, ti-ai lasat semne sa-ti amintesti, ti-ai lasat scris ca " totul e cu putinta celui care crede ". Iar credinta e in tine, e cu tine tot timpul, nu ai cum sa o pierzi. Poti doar sa o ignori, sau sa-i asculti pe altii care-ti spun sau fac orice, numai sa te tina in joc. In acest joc, individualitatea ta este doar un rol, in care te folosesti de concepte precum tu si ceilalti, al meu sau al tau, pot sau nu pot etc.

Ca sa iesi din joc, in situatia in care te-ai pierdut in labirint, ti-ai lasat si o portita fizica: moartea. Fie te detasezi de joc prin credinta, fie prin moarte. Oricum, cel ce esti cu adevarat ESTE si MERGE MAI DEPARTE !

... te-ai plictisit sa te mai joci ?